0
SHOPPING CART

Ceai de Mustar Alb vrac

Prețul inițial a fost: 8,00 lei.Prețul curent este: 6,50 lei.

Virtuțile semințelor de Muștar-alb sunt: eupeptică, stomahică, digestivă, carminativă, laxativă, antiinflamatoare, hipocolesterolemiantă, antiastmatică, antireumatică, bacteriostatică, revulsivă și de stimulare a poftei de mâncare.

In stock
Add to wishlistAdded to wishlist1
Free shipping for orders above $100
30 Days free return and refund
SKU: 6422572003977

Descriere

Ceai de Mustar Alb vrac

Ceai de Mustar Alb vracRol în menținerea bunei funcționări a sistemului digestiv

Caracteristici generale Ceai de Mustar Alb vrac:

Produsul Ceai de Muștar alb este recunoscut pentru proprietățile sale benefice asupra sistemului digestiv, contribuind la ușurarea digestiei, stimularea peristaltismului și reglarea poftei de mâncare, de asemenea, acesta susține buna funcționare a pancreasului și stimulează secreția sucurilor digestive.

Optimizarea digestiei și reglarea tranzitului intestinal lent sunt demersuri cu atât mai necesare cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (raport ω-6:ω-3 disproporționat, exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism. Mai mult, acești stresori pot modifica microbiota gastrică și intestinală, cu efecte asupra digestiei, tranzitului intestinal și a răspunsului imun.

Acest lucru are o influență negativă asupra întregului corp și, cel mai adesea, afectează digestia, absorbția nutrienților și mucoasa gastrică și intestinală. Astfel, digestia, în special pe fondul unor dezechilibre la nivelul microbiotei intestinale (intoleranțe), dar și a unor dereglări de natură hepatobiliară („bilă leneșă”, „ficat gras”) sau pancreatică (producție insuficientă de enzime), poate avea de suferit, afectarea sa devenind evidentă odată cu apariția tranzitului intestinal lent sau accelerat, a balonării, meteorismului, arsurilor gastrice asociate sau nu cu reflux gastroesofagian, a stărilor de greață, inapetență sau a poftelor alimentare exagerate. Nevoia menajării sistemului nostru digestiv, în care funcțiile hepatobiliare și pancreatice au un rol major, devine și mai evidentă în perioadele stresante când nu putem avea mese regulate, de sărbători, când consumăm alimente grele și după episoadele de post, când facem trecerea de la o alimentație restrictivă la una mai permisivă. În plus, ficatul și colecistul au nevoie de protecție și susținere pentru a se regenera și după abuzul de alcool, lipsa de somn, fumat, intoxicarea cu anumite substanțe, în perioadele de convalescență sau dacă urmăm anumite tratamente medicamentoase care suprasolicită funcția de detoxifiere a acestor organe.

Curele cu ceaiuri și suplimente pe bază de plante cu acțiune digestivă, laxativă, emolientă, eupeptică și antiinflamatoare, precum Muștarul alb, pot fi o soluție naturală și eficientă de a susține procesele digestive și de a regla tranzitul intestinal lent.

Mai mult, datorită prezenței compușilor cu acțiune revulsivă în semințele de Muștar alb, acestea sunt foarte utile și în calmarea durerilor reumatice sau a migrenelor.

Ingrediente Ceai Mustar Alb vrac:

Semințe de Muștar-alb (Sinapis alba).

Detalii Ceai Mustar Alb vrac:

Plantele medicinale folosite ca materie primă pentru ceaiurile Hypericum sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau viruși patogeni.

Pentru realizarea Ceaiului de Muștar alb, au fost folosite plante nemodificate genetic, obținute preponderent din culturi curate, atent-verificate, de pe teritoriul țării noastre. Semințele de Muștar-alb (Sinapis albae semen) au fost recoltate cu ajutorul unei combine speciale, în momentul în care peste 70% din plante au ajuns la maturitate, prezentând frunze bazale îngălbenite, fructe de culoare galben-ruginie, iar semințe au căpătat nuanțe de galben. Acestea au fost sortate și uscate la temperaturi menajante, păstrându-și, așadar, proprietățile benefice. Nu au fost folosite tratamente chimice sau iradiante.

Semințele de Muștar alb sunt recunoscute pentru proprietățile lor deosebite în stimularea digestiei, reglarea tranzitului intestinal și creșterea poftei de mâncare.

În plus, compușii activi (de ex.: ulei gras – 30-47%, gliceride ale acizilor – oleic, linoleic, erucic; substanțe de natură proteică – 25%, mucilagii – 20%, glucozinolați, glucozide – sinalbină, sinigrină; enzime – mirozină / mirozinază, esență de muștar – izotiocianat de alil, sulfocinat de parahidroxibenzil, sulfat de sinapină, săruri minerale – K, Mg, Ca ș.a.) din semințele de Muștar-alb contribuie și la:

  • stimularea secreției glandelor salivare,
  • gastrice și intestinale,
  • eliminarea gazelor din intestine și combaterea balonării,
  • normalizarea tranzitului intestinal lent prin stimularea peristaltismului,
  • limitarea dezvoltării microorganismelor patogene de la nivel digestiv și respirator,
  • limitarea proceselor inflamatorii din organism,
  • normalizarea colesterolului,
  • creșterea tensiunii arteriale scăzute,
  • calmarea durerilor articulare de natură reumatică și atenuarea migrenelor.

Pe scurt, printre virtuțile semințelor de Muștar-alb se numără acțiunea: eupeptică, stomahică, digestivă, carminativă, laxativă, antiinflamatoare, hipocolesterolemiantă, antiastmatică, antireumatică, bacteriostatică, revulsivă și de stimulare a poftei de mâncare.

Extern se poate folosi pentru: calmarea durerilor reumatice, musculare și a migrenelor.

Prezentarea compușilor activi din Muștar alb:

Muștarul-alb (Sinapis alba, sin. Brassica alba, B. hirta), cunoscut și drept Muștar-bun, Muștar de grădină, Hardal, Curpen-alb, Rapiță albă, Rapiță de grădină, Rapiță de muștar sau Hrenoasă, este o plantă erbacee anuală, cultivată sau subspontană, oleaginoasă, adventivă cu importanță medicinală și alimentară care face parte din familia Brassicaceae/Cruciferae (în care se regăsesc numeroase specii și soiuri de Varză, Gulie, Muștar, Nap, Ridiche, Rapiță sau Hrean).

Aceasta se caracterizează printr-o rădăcină pivotantă, puțin ramificată, ce pătrunde adânc în sol. Părțile aeriene sunt acoperite cu peri deși și aspri. Tulpina este erectă, cilindrică, ramificată, cu înălțimi medii de 30-100 cm. Frunzele sunt pețiolate, penat-sectate, cu 3-5 lobi neregulați cu scobituri pe margini, lobul terminal având dimensiuni mai mari. Florile sunt galbene, grupate în raceme dese care se alungesc pe măsura înfloririi. Polenizarea este entomofilă. Fructele sunt silicve galbene, aproximativ cilindrice, dispuse relativ perpendicular pe ramură. Semințele sunt sferice, alb-gălbui, uneori cafenii, dispuse câte 3-6 într-un fruct. Originar din regiunea mediteraneeană, Muștarul-alb este răspândit, în zilele noastre, la nivel global, fiind prezent cu precădere pe continentul European, African (Africa de Nord), Asiatic (central) și în Orientul Mijlociu. Principala utilizare a speciei este alimentară, semințele de Muștar-alb fiind principalul ingredient din care se prepară Muștarul. De asemenea, Muștarul este folosit și ca plantă uleioasă. Specia are și utilizări în agricultură și zootehnie, fiind folosită la furajarea animalelor și la fertilizarea culturilor (îngrășământ verde).

Muștarul-alb este o plantă medicinală și condimentară cunoscută din Antichitate, fiind utilizat de vechile popoare din regiunea Mării Mediterane, India și vestul Europei. Aceștia obișnuiau să o folosească în scopuri alimentare, ca legumă, sau în medicina tradițională, pentru proprietățile sale digestive. Astfel, Egiptenii și grecii antici utilizau semințele de Muștar în combinație cu preparatele bogate în carne, pentru a facilita digestia. În mod interesant, romanii foloseau Muștarul la prepararea mustului, fapt ce ar fi dat naștere denumirii de „Muștar”, folosite în prezent. Mai mult, aceștia utilizau planta și pentru tratarea ciumei, calmarea durerilor musculare și ca antidot pentru mușcăturile de șarpe.

Pe teritoriul țării noastre, planta a fost folosită pentru calmarea durerilor de cap, fiind aplicată la ceafă sau urechi. De asemenea, semințele pisate erau amestecate cu lapte și folosite contra „orbațului” (erizipel). Rădăcina era fiartă în vin, lichidul rezultat fiind băut dimineața și seara pentru combaterea „treapădului” (diaree). Făina din semințe era amestecată cu oțet și modelată sub formă de turtă pentru a fi aplicată pe locurile dureroase. Uneori, în amestec erau folosite și făina sau tărâțele de grâu. Nu în ultimul rând, părțile aeriene ale plantei erau puse în apa de baie pentru a combate răceala sau durerile reumatice.

În fitoterapia modernă, semințele de Muștar-alb se remarcă prin proprietățile lor laxative, eupeptice, fitoncide, antiinflamatoare și antireumatice. Compușii biologic-activi precum mucilagiile conținute de către semințele acestei specii, ajută la stimularea peristaltismului, formarea și deplasarea bolului fecal, rezultând în ușurarea defecației.

Folosite corespunzător, semințele de Muștar-alb sunt eficiente chiar și în cazul constipației cronice. Trebuie, totuși, subliniat faptul că administrarea și creșterea dozei de semințe se face treptat, ținându-se cont de gradul de toleranță al consumatorului, iar cura nu va depăși 8 zile. Administrarea cu prudență este necesară deoarece sub influența proceselor din tractul gastrointestinal, digestia semințelor poate genera compuși iritanți, precum alilsenevolele și chiar toxice (hidrogen sulfurat), atunci când sunt în cantități suficient de mari. Din același raționament și din cauza potențialului alergen al Muștarului, folosirea derivatelor din acesta este nerecomandată persoanelor cu stomac sau intestin iritabil și copiilor sub 6 ani. Prin conținutul în substanțe fitoncide, Muștarul-alb acționează și asupra microbiotei intestinale, limitând supradezvoltarea microorganismelor patogene, favorizând eliminarea gazelor și reducerea balonării. De asemenea, acesta este un bun aperitiv, stimulând secreția sucurilor digestive și redând pofta de mâncare, chiar și în cazul persoanelor cu anorexie.

Extern, preparatele pe bază de Muștar-alb ajută la reducerea durerilor reumatice, a durerilor musculare și a celor generate de migrene. Această acțiune se datorează efectelor antiinflamatoare și revulsive ale esenței de Muștar (conținută în semințe). Precum în cazul folosirii interne, utilizarea îndelungată la nivel cutanat poate provoca iritație, fiind, astfel, necesar un test de sensibilitate și folosirea cu precauție.

Mod de utilizare Ceai Mustar Alb vrac:

Intern: câte 1 linguriță pe zi de semințe lăsate la înmuiat timp 2-6 ore, luată seara, înainte de culcare, cu un pahar de apă, pentru combaterea constipației cronice. Doza se crește treptat, în funcție de necesități și toleranță, până la 1 lingură de semințe pe zi, timp de maximum 7-8 zile. Pentru creșterea poftei de mâncare, se recomandă luarea unei lingurițe de semințe cu apă, cu 1 oră înainte de masă. Nu sunt recomandate curele prelungite din cauza caracterului iritant al Muștarului.

Extern: sub formă de pastă de Muștar obținută prin pisarea a 3-4 linguri de semințe și amestecarea lor cu apă caldă. Se recomandă aplicarea locală (cataplasme sau pansament) pentru ameliorarea durerilor reumatice și a migrenelor (aplicare pe ceafă). Pasta sau pansamentul cu Muștar nu se vor aplica mai mult de 15 minute, după care se poate utiliza o compresă pentru menținerea caldă a zonei dureroase.

Pentru un efect mai puternic, se recomandă asocierea cu:

Capsule Hyper Lax, Ceaiul Laxativ și Tinctura Laxativă, de la Hypericum!

Se poate asocia cu succes și cu:

Hyper Gas (capsule, sirop Hyper Gas), Ceaiul Gastric, Hyper Digestiv (capsule), Bitterul Taina Maramureșului, Bitterul Taina Plantelor , hidroalcoolic sau hidroglicerinic Capsule Bitter Taina Plantelor, Enzimax (capsule), Protonic Flora (capsule), Turmeric pulbere, capsule Turmeric, Ceai Ghimbir, sirop Ghimbir, capsule Ghimbir, ulei esențial de Ghimbir, Ceaiul de Gălbenele și Tinctura de Gălbenele, Ceai de Obligeană, tinctură de Obligeană, capsule Obligeană), Ceai Brusture, tinctură de Brusture, capsule Brusture, Capsule Sunătoare, ceai de Sunătoare, tinctură de Sunătoare, capsule Sunătoare, ulei esențial de Oregano, condiment Oregano), semințe de In, Hyper-Astm (capsule), Ceai Antialergic, tinctură Antialergică, capsule Antialergic, Chimen (semințe 100g), Sirop Elixirul vieții RO, Aloe vera, Ceaiul de Gențiană și Tinctura de Gențiană, Ceaiul Antireumatic și Tinctura Antireumatică, Ceaiul de Volbură, Ceai de Cicoare, Ceai de Anason, Ceai de Fenicul, Ceai de Pătlagină, Ceai Salcâm, Oțetul Antireumatic sau Oțetul de Mere cu Miere de Albine.

Extern se poate combina cu:

Crema Hyper Reum, Balsamul Taina Plantelor, Gelul cu Chili, Propolis și Vitamina E, Crema cu Untul-pământului, Arnică și Petrol, Uleiul esențial de Cimbru, Oregano, Busuioc, Eucalipt, Mentă, Salvie, Cuișoare sau Ghimbir și Sarea de baie Hyper Reum de la Hypericum.

Formă de prezentare:

Cutie de carton cu semințe uscate

Greutate netă:

℮ 50 g

Contraindicații:

Nu se utilizează de către persoanele alergice la Muștar copiii sub 6 ani și de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Precauții:

  • Femeile gravide și cele care alăptează, persoanele care urmează tratamente medicamentoase (laxative, antidiareice, antiacide ș.a.) sau cele care se află sub supraveghere medicală (în special pentru boli grave de natură hepatică sau renală, diaree, boli inflamatorii intestinale, alergii alimentare sau hiperaciditate gastrică) sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei;
  • Nu se recomandă utilizarea internă a boabelor de Muștar la persoanele cu stomac sau colon iritabil;
  • A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;
  • A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;
  • Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.

Condiții de păstrare:

Bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

 

 

 

Informații suplimentare

Tip Produs

Producator

Brand

Dimensions
Weight 0,250 kg
Dimensions 10 × 20 × 10 cm
Related Products
  • 18%
    ×
    Open full product page
    0
    1
    In stock
    Prețul inițial a fost: 8,50 lei.Prețul curent este: 7,00 lei.
  • 21%
    ×
    Open full product page
    0
    6
    In stock
    Prețul inițial a fost: 7,00 lei.Prețul curent este: 5,50 lei.
  • 18%
    ×
    Open full product page
    0
    1
    In stock
    Prețul inițial a fost: 8,50 lei.Prețul curent este: 7,00 lei.
  • 19%
    ×
    Open full product page
    0
    0
    In stock
    Prețul inițial a fost: 10,50 lei.Prețul curent este: 8,50 lei.
You may be interested
  • 18%
    ×
    Open full product page
    0
    1
    116 în stoc
    Prețul inițial a fost: 16,50 lei.Prețul curent este: 13,50 lei.
  • 17%
    ×
    Open full product page
    0
    5
    In stock
    Prețul inițial a fost: 39,00 lei.Prețul curent este: 32,50 lei.
  • 17%
    ×
    Open full product page
    0
    2
    In stock
    Prețul inițial a fost: 35,00 lei.Prețul curent este: 29,00 lei.
  • 18%
    ×
    Open full product page
    0
    0
    In stock
    Prețul inițial a fost: 8,50 lei.Prețul curent este: 7,00 lei.