Ceai Anghinare vrac susține buna funcționare a colecistului, protejează ficatul și favoriză normalizarea nivelelor glicemiei și colesterolului. De asemenea, poate reduce senzațiile de greață și de gust amar.
Ceaiul de Anghinare este deosebit de util în menținerea sănătății ficatului și a colecistului, de asemenea, produsul poate fi folosit și pentru reglarea colesterolului și a glicemiei
Susținerea digestiei și protejarea sistemului hepato-biliar sunt demersuri cu atât mai necesare cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism. Mai mult, acești stresori pot modifica microbiota gastrică și intestinală, cu efecte asupra digestiei, tranzitului intestinal și a răspunsului imun.
Acest lucru are o influență negativă asupra întregului corp și, cel mai adesea, afectează digestia, absorbția nutrienților și mucoasa gastrică și intestinală. Astfel, digestia, în special pe fondul unor dezechilibre la nivelul microbiotei intestinale (intoleranțe), dar și a unor dereglări de natură hepatobiliară („bilă leneșă”) sau pancreatică (producție insuficientă de enzime), poate avea de suferit, afectarea sa devenind evidentă odată cu apariția balonării, meteorismului, arsurilor gastrice asociate sau nu cu reflux gastroesofagian, a stărilor de greață, inapetență sau a poftelor alimentare exagerate. Nevoia menajării sistemului nostru digestiv devine și mai evidentă în perioadele stresante când nu putem avea mese regulate, de sărbători, când consumăm alimente grele și după episoadele de post, când facem trecerea de la o alimentație restrictivă la una mai permisivă. În plus, ficatul nostru are nevoie de protecție și susținere pentru a se regenera și după abuzul de alcool, lipsa de somn, fumat, în perioadele de convalescență sau dacă urmăm anumite tratamente medicamentoase care suprasolicită funcția de detoxifiere a acestui organ.
Plantele medicinale folosite ca materie primă pentru ceaiurile Hypericum sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau viruși patogeni.
Pentru realizarea Ceaiului de Anghinare, au fost folosite plante nemodificate genetic, obținute preponderent din flora spontană a țării noastre. Frunzele de Anghinare au fost recoltate înainte de perioada înfloririi și uscate la temperaturi menajante, păstrându-și, așadar, proprietățile benefice. Nu au fost folosite tratamente chimice sau iradiante.
În plus, compușii activi (de ex.: principii amare, cinarină, acid 1,3-dicafeilchinic, flavonozide – cinarozidă, scolimozidă, polifenoli, glicozide, lactone sescviterpenice – cinaropicrină, dehidrocinaropicrină, groseimină, fitosteroli – sitosterol, stigmasterol, tarasterol, mucilagii, enzime, pectine, acizi – malic, clorogenic, neclorogenic, lactic, gliceric, cafeic, chinic, vitamine și minerale – potasiu, magneziu ș.a.) din frunzele de Anghinare contribuie și la:
Pe scurt, printre virtuțile ceaiului de Anghinare se numără acțiunea: tonic-amară, colagogă, coleretică, hepatoprotectoare, antiemetică, hipocolesterolemiantă, hipoglicemiantă, carminativă, antisclerotică, antimicrobiană, decongestivă la nivel renal și diuretică.
Anghinarea (Cynara scolymus) este o plantă erbacee perenă, meliferă și legumicolă din familia Asteraceae sau Compositae (din care fac parte și Floarea-soarelui, Cicoarea, Echinacea, Coada-șoricelului, Păpădia, Brusturele, Pelinul, Tarhonul și multe altele). În cultură, specia se comportă ca anuală, bienală sau trienală. Aceasta este cultivată atât pentru proprietățile sale sanogene, cât și ca aliment, fiind foarte îndrăgită în țări precum Italia (principala cultivatoare, exportatoare și consumatoare din UE), Franța, Argentina și SUA. În România, materialul biologic a fost adus din Franța, în anul 1954, însă specia este originară din regiunea Mării Mediteraneene unde genul Cynara crește spontan. Anghinarea se caracterizează printr-un rizom puternic cu numeroase rădăcini adventive puternic dezvoltate și care ancorează planta adânc în pământ. Tulpina este viguroasă, putând crește și până la 2 m în înălțime, florile sunt tubulare, de culoare mov-violet, grupate în calatidii mari, iar fructul este o alchenă brun-cenușie cu pete închise. Această culoare cenușie a fructelor este cea care a inspirat numele genului, iar denumirea speciei este dată de caracterul spinos al acesteia, scolymus fiind un termen provenit din limba greacă și însemnând spinos.
Utilizată încă din Antichitate atât ca plantă medicinală, cât și legumicolă, Anghinarea apare consemnată pentru prima dată în secolul IV î.e.n. în Peninsula Italică. Specia a fost cultivată atât de romani, cât și de grecii sau egiptenii antici, însă aceasta capătă caracteristicile pe care le întâlnim în zilele noastre în secolul al XV-lea când este ameliorată de către cultivatorii italieni. În țara noastră, specia este cultivată majoritar ca plantă medicinală fiind utilă pentru sănătatea umană, dar și pentru cea animală. Partea cu cel mai mare potențial sanogen sunt frunzele, acestea stând la baza multor preparate precum: infuzii, tincturi, bitter, extracte instant, capsule sau comprimate.
Datorită numeroaselor principii active pe care le conține, Anghinarea ajută la susținerea bunei funcționări a sistemului hepato-biliar, în special, dar și a sistemului renal și cardiovascular.
Mai exact, principiile amare conținute de către frunzele acestei specii sunt responsabile în cea mai mare parte pentru efectele sale hepatostimulatoare și colecistokinetice. Este important de remarcat faptul că aceste efecte se obțin DOAR prin resimțirea gustului amar! Astfel, odată cu stimularea receptorilor pentru gustul amar, are loc o reacție automată a organismului, prin care se crește secreția salivară și cea a glandelor cu secreție internă. Spre exemplu, cinarina este compusul cu acțiune coleretică ce ajută la creșterea volumului secreției biliare de 4-5 ori, iar acidul clorogenic favorizează excreția biliară în duoden. Tot cinarina este responsabilă și de proprietățile hepatoprotectoare și detoxifiante. Împreună cu acizii cafeilchinici aceasta ajută la eliminarea agenților hepatotoxici precum tetraclorura de carbon care este responsabilă de apariția fenomenului de „ficat gras” sau poate genera probleme de natură renală. Vedem, așadar, că produsele pe bază de Anghinare sunt deosebit de utile pentru sănătate prin capacitatea lor de a întări funcția detoxifiantă a ficatului, regenerând celulele hepatice și îmbunătățind activitatea colecistului.
S-a observat faptul că extractele apoase din frunzele acestei plante au capacitatea de a bloca activitatea enzimei responsabile de sinteza colesterolului (reductaza HMG-CoA), ducând la scăderea colesterolului seric. De asemenea, aceste extracte pot normaliza și nivelul trigliceridelor, pot regla raportul lipoproteinelor LDL:HDL și, prin acțiunea acidului clorogenic, pot scădea glicemia prin inhibarea reacțiilor de glucogeneză și reducerea absorbției glucozei la nivel intestinal. Nu în ultimul rând, Anghinarea este utilă și în menținerea sănătății rinichilor datorită cinarozidei care are efect diuretic. Aceasta crește debitul urinar favorizând eliminarea masivă a toxinelor din organism prin urină.
În consecință, prin protejarea rinichilor și reducerea colesterolului și a glicemiei, Anghinarea are și un rol secundar de protecție cardiovasculară, favorizând reducerea tensiunii arteriale și protejând împotriva fenomenelor aterosclerotice.
Intern: sub formă de infuzie din 1-2 lingurițe de plantă la 200 ml de apă clocotită. Se lasă acoperit câteva minute la infuzat, apoi se strecoară și se beau 2 căni de ceai pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale. La nevoie, doza poate fi crescută și la 4 lingurițe după primele 10 zile. Primul ceai se va consuma dimineața, pe stomacul gol, iar imediat după administrare se recomandă repaus cu întinderea pe partea dreaptă timp de jumătate de oră. Cura recomandată este de 1 lună. În cazul în care se dorește consumul pe perioade îndelungate, se recomandă pauze de câte 1 lună între cure.
Tinctura de Anghinare (câte 10-30 de picături, de 3 ori pe zi), capsulele de Anghinare sau cu Extractul hidroglicerinic de Anghinare!
Bitterul Taina Plantelor capsule, Bitter Taina Plantelor extract hidroalcoolic sau hidroglicerinic), Capsule Bitter Cardiovascular, Bitterul Cardiovascular (hidroalcoolic), Bitterul Taina Maramureșului, Hyper-Bil (capsule), Hepavita (capsule), Protector Ficat (capsule), Liver Forte (ceai instant), Enzimax (capsule), Hyper-Gas (capsule sau sirop), Ghimbir (ceai, sirop, capsule, ulei esențial), Sirop Elixirul vieții RO, Aloe vera (gel sau capsule), Spirulină, Aloe și Cătină-albă (capsule), Ceaiul de Gențiana și Tinctura de Gențiană sau cu Ceaiul de Mentă, Tinctura de Mentă, siropul de Mentă și Uleiul esențial de Mentă.
Cutie de carton cu plantă uscată și mărunțită.
80 g
Nu se utilizează de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
Bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.
|